Daily Pore-Refining Treatment 2% BHA by Paula’s Choice
- @makeup_skincare_review
- Sep 4, 2017
- 2 min read

Exfoliantul RESIST Daily Pore-Refining Treatment 2% BHA este exact ce aveam nevoie in materie de exfoliant. Vine într-o sticlă de plastic opacă, cu un capac care se înfiletează, astfel încât produsul nu va curge nici dacă doriţi să îl luaţi cu voi in geanta de călătorii. Are un miros puternic de acid salicilic, dar care dispare după ce produsul se absoarbe in piele.
Are o textură lichidă şi este transparent. Se poate aplica fie cu ajutorul unei dischete de bumbac, dar pentru a nu face risipă eu prefer sa îl aplic cu degetele. Îmi pun puţin produs în palma, iar apoi îl masez uşor, având grijă să evit zona buzelor şi a ochilor. Ca o mică precizare intra repede în piele, deci nu veți pierde mult timp cu aplicarea si nu lasă o peliculă lipicioasă.
Îl folosesc de aproximativ 6 luni şi mă declar impresionată de rezultate. Am observat că pielea mea şi-a îmbunătățit textura, punctele negre s-au redus semnificativ, iar tenul pare mai luminos și mai sănătos. Dacă mă confrunt cu coșuri izolate în acea perioadă a lunii, aplic o cantitate mică de BHA pe acea zonă și reduce din inflamație. Eu am un ten combinat și am observat în prima lună de utilizare că tinde să îl usuce puțin, dar după ce tenul s-a obișnuit cu acest acid nu am mai avut astfel de probleme.
Principalele ingrediente sunt acidul salicilic în concentrație de 2%, precum panthenol, alantoina, extract de lemn dulce, sodium hyaluronate, palmitoyl oligopeptide, palmitoyl tetrapeptide-7 si nordihydroguaiaretic acid.

Daily Pore-Refining Treatment 2% BHA este un exfoliant destul de blând, eu îl aplic momentan doar seara o dată la 2 zile. E foarte important să știți ca indiferent ce exfoliant chimic folosiți trebuie neapărat să aplicați și cremă cu protecție solara.
Produsul are 88ml și îl găsiți pe site-ul Paula's Choice la prețul de 160 lei.
コメント